Expresia “drept civil” se foloseşte cu mai multe înţelesuri: ramură de drept, ştiinţă, materie de studiu, drept subiectiv civil. Ca ramură de drept, dreptul civil este un ansamblu de norme juridice care reglementează raporturile patrimoniale şi nepatrimoniale dintre persoane, ca subiecte de drept civil[1], care se află pe poziţie de egalitate juridică.[2] Ca ştiinţă, regăsită ca materie de studiu în planurile de învăţământ ale tuturor facultăţilor de drept, dreptul civil are ca obiect studiul dreptului civil ca ramură de drept. Dreptul civil este obiect de studiu pentru mai multe discipline de învăţământ decât cele denumite “drept civil”, cum ar fi dreptul familiei şi dreptul internţional privat. În înţelesul de drept subiectiv civil, dreptul civil este un element al conţinutului raportului juridic civil care conferă titularul său sprijinul forţei de coerciţie a statului pentru a pretinde îndeplinirea obligaţiei corelative.
Dreptul civil, ramură a dreptului privat, conţine normele juridice referitoare la raportul juridic civil, actul juridic civil, prescripţia extinctivă, persoane, familie, bunurile şi drepturile reale în general, obligaţiile civile, contracte, moşteniri, precum şi la impactul elementelor de extraneitate asupra acestor relaţii.
Obiectul dreptului civil este constituit de raporturi care au o expresie bănească, numite raporturi patrimoniale, şi raporturi nepatrimoniale.
Dreptul civil reglementează unele relaţii între oameni şi între oameni şi organizaţii. Oamenii sunt persoane fizice. Organizaţiile care îndeplinesc cerinţele legii sunt persoane juridice. Nu toate raporturile juridice ale persoanelor fizice şi persoanelor juridice sunt reglementate de dreptul civil, ci doar cele în care ele se manifestă ca subiecte de drept civil.
Raporturile de drept civil sunt caracterizate de poziţia de egalitate juridică a părţilor, metodă de reglementare pentru care legiuitorul a optat. Egalitatea părţilor este juridică nu economică. Egalitatea în faţa legii civile izvorăşte din neluarea în considerare a unor deosebiri dintre subiectele de drept în privinţa capacităţii civile de folosinţă, adică în privinţa aptitudinii lor de a fi titulari de drepturi şi obligaţii civile. Nu sunt luate în considerare: rasa, culoarea, naţionalitatea, originea etnică, limba, religia, vârsta, sexul sau orientarea sexuală, opinia, convingerile personale, apartenenţa politică, sindicală, la o categorie socială ori la o categorie defavorizată, averea, originea socială, gradul de cultură, precum şi orice altă situaţie similară.
[1] Potrivit art. 2 alin. (1) din Codul civil, acest act normativ “reglementează raporturile patrimoniale şi nepatrimoniale dintre persoane, ca subiecte de drept civil”.
[2] Poziţia de egalitate juridică a subiectelor de drept civil este consacrată legislativ în cuprinsul art. 30 din Codul civil, cu privire la capacitatea civilă: „Rasa, culoarea, naţionalitatea, originea etnică, limba, religia, vârsta, sexul sau orientarea sexuală, opinia, convingerile personale, apartenenţa politică, sindicală, la o categorie socială ori la o categorie defavorizată, averea, originea socială, gradul de cultură, precum şi orice altă situaţie similară nu au nicio influenţă asupra capacităţii civile.” Nota marginală a articolului este “Egalitatea în faţa legii civile”.